Adio, toamnă...
Sună vântul a uitare,
Cad secunde în covoare,
Lăcrimând să se înece
Anotimpul - pictor rece.
Timpul vocea își ascute,
Iar secundele-așternute
Dorm pe-o bancă de aramă;
Anotimpul cerul cheamă.
Zac pe bolta argintie
Nori - ai razelor sicrie;
Amintirea lor il doare,
Anotimp uitat de soare.
Timpul lăcrimează-n zare,
Umblă vântul în covoare,
Plâng copaci ascunși în ceață -
Anotimp orfan de viață.
Atârnând pe-un fir de ață,
Cad cuțite, cade ceață.
Ceasul sună a uitare,
Toamna - timpul care moare.
(Adio, toamna..., Valentin Mihai Dragomir)
2 comments:
Toamnai nu-i atat de "gri" precum pare .. poate ai motive sa o vezi asa, dar arunca o privire in covorul acela pe care tu il descrii doar virtual aici si compune-ti un cantec din adierea vantului si fosnetul frunzelor .. Uneori e mai minunata decat orice anotimp ..
:)De acord!
Iubesc toamna pentru splendoarea ei atat fizica, cat si metafizica. Insa cu cat o iubesc mai mult , cu atat mi-e mai greu sa ma desprind de ea. Nu am descris toamna pe cat am descris despartirea.
Multumesc pentru vizita si comentariu si te mai astept! :)
Post a Comment