Vis amar

În ninsoare zboară greu

Printre fulgi, o nestemată,

Alba inimă purtată

De un suflet-portmoneu.

Trimițând venin prin vene,

Din fantasme-și soarbe mana,

Sufletul își pierde hrana

Pe-ale îngerilor pene.

Fără umbre, făr-ecou,

Bate-n camera cea goală,

În vitrina ireală

Fără niciun bibelou.

E o cheie, dulce freamăt

Într-un suflet-buzunar,

Vis frumos și un coșmar -

Inima în suflet-lacăt.

(Vis amar, Valentin Dragomir)

Visul unei muze

Uită-ți ceasul în oglindă

Ce-n secunde-ți taie timpul

În reflexii să-ți desprindă

Sufletul etern și visul.

Lasă-ti umbra minții tale

Să-ți blocheze calea-ntoarsă,

Evadată dintre zale

Amintirea neagră-ți varsă!

Pe eșarfa ce iți leagă

Impletite, dulci momente

Să-ți formezi viața-ntreagă,

Colier de sentimente.

Pe un leagăn de mătase

Să-ți șoptească-n vis, Aoede

Trei silabe prețioase

Ce in suflet ți le-ncrede.

Să te duci când ea te cheamă

Într-un vis, fără de veste,

S-o urmezi fără de teamă

În a valsului poveste.

Să privești veșnic misterul

Prin petalele viorii,

Să asculți violoncelul

Suspinându-și trist fiorii.

Scoțând sunete din zaruri,

Te trezești de-al muzei glas

Împletit cu zori si lauri

Ce iți cântă "bun rămas!"

(Visul unei muze, Valentin Dragomir)

Clepsidra

 

Vreau să beau din ceas secunde

Și să sorb din noapte luna,

De pe cap să-ți iau cununa,

Părul tău să mă inunde.

Visul tău să-mi fie cale

Și-ai tăi ochi vise să-mi fie,

Să-i urmez, să ma învie

Când pierdut, pășesc agale.

Pulsul tău să-l am în suflet

Să dansez, condus de el,

Ritmul lui să-mi fie țel

Și-al tău glas să-mi fie cuget.

Să mă-ngropi zâmbind în soare

Cu-al clepsidrei nisip fin.

Îmbatat cu cer senin,

Să ma lași plutind pe mare.

Și când timpu-o să-și expire

Cel din urmă ceas astral

M-oi găsi, după un val,

Înecat de-a ta iubire.

(Clepsidra, Valentin Dragomir)

Introspectie

Oare tot ce ne-nconjoară

Poate fi-nțeles prin gânduri?

Poate sufletul să moară

Ca un nor alb printre fumuri?

Dintr-a lui Adam mirare

Care-a fost primul cuvânt?

Să fi fost o intrebare,

Sa fi fost un cântec sfânt?

De-a fost cântec, ce culoare

Și ce rosturi i-ai ascuns?

Iar de-a fost o intrebare,

Care-a fost primul raspuns?

Răsfoind prin pagini șterse

De-ale omului cusururi,

Ne-otrăvim cu controverse

Căutand mereu răspunsuri.

Ce n-ar da o lume-ntreagă,

Cât de mulți n-ar mai fi triști,

Să Te vadă, să-nțeleagă,

Să le-arați că Tu exiști.

Din religiile toate

Oare vreuna Te cuprinde?

Din biserici și palate

Chiar niciuna nu te vinde?

Pentru ce ne-ai dat, Tu, sfinte,

Gânduri, să Te clătinăm,

Să Te afundăm în minte

Și de suflet să uităm?

---------------------------------------

Din eden, zâmbind spre noi,

Lumea-o vezi ca pe o hartă

Ce din aer și noroi,

Tu ai transformat-o-n artă.

(Introspecție, Valentin Dragomir)

Rugăciune

    

 

Sădește în mine furtună din calm,

Aruncă-mi în mare vremelnicul psalm.

Tu, lacrima-mi bea, ultim strop de lumină

Când trenul ma ține legat de-a lui șină,

Departe de ea...

Când ceru-i senin, înroșește-mi privirea

Și unge-al meu gât ascunzându-Ți uimirea,

S-o strig să-mi aline durerea prin șoapte,

Dar ziua-i surdină când țipătu-i noapte.

...departe de mine.

Armata cea albă de soi îngeresc

Adu-o-mpotrivă-mi de-i spun “te iubesc”.

Deschide-ne ochii și iartă-ne jocul,

Aruncă-l în ploaie și stinge-ne focul,

Că jocul în doi e săgeată in suflet

Și-ecoul străpuns se transformă în urlet

Departe de noi.

(Rugăciune, Valentin Dragomir)

Muzica

Timpul e o distanță 
dintre zgomot și liniște

la jumătatea distanței s-au născut visele lor

glasul și tăcerea 

În oceanul infinit de gânduri, 
muzica e visul iubirii dintre glas și tăcere.

de valurile lor, încet, mă las purtat

m-ademenesc in larg frumoasele-ți sirene,

de-un sunet arzător mă simt îmbrațișat

și simt a tale patimi curgându-mi printre vene!

în apele-ți cristale, țesute-n somn cu vise

mă uit spre-adâncul negru la cerul oglindit,

descopăr sensuri noi și drumuri interzise

și-ncerc să-ți prind din urmă eternul infinit.

(Muzica, Valentin Mihai Dragomir)

Adormită

Dac-ai ști ce vis frumos

Pe-al tău chip citește luna

Când tu dormi, zâmbind duios,

Îl promiți pe 'totdeauna'.

Și pierduți in bolte line

Ale firavelor pleoape,

Ochii tăi te văd pe tine

Tu nu-i vezi... dar ești aproape.

Dac-ai ști, din somnul dulce,

Că pe frig au să-l oprească

Sălciile o să-și culce

Crengile să te-nvelească.

Și uitând trecutul rece

Presărat în mii de patimi,

Gânduri triste vor să-ți plece,

Gânduri, amintiri și lacrimi.

Dac-ai ști ce sunet pașnic

Cântă suflu-ți printre buze,

Că luceafăru-ți e paznic,

Astrele-ți sunt călăuze.

În a nopții simfonie

Doarme trupu-ți inocent,

Al tău vis e-o veșnicie,

Al tău somn e un moment.

(Adormită, Valentin Dragomir)

Complot

Ce strâns

Şi trist te ţine-n braţe vântul

Să-ţi spele pleoapele cu rouă.

Te-ndeamnă să respiri cu gândul

Să uiţi de sufletul ce-ţi plouă,

De plâns.

O floare,

Petalele şi le desface,

Parfumul ei să te îmbie.

Copacii vor să te îmbrace

Şi veşnic slujitori să-ţi fie.

Dar te doare.

Un nor,

De dragul tău, vrea ca pe raze

Din calea lor să le oprească

Căci ţie umbră vrea sa-ţi lase,

Iar soarele să te-ncălzească...

Ţi-e dor.

De spini

Un trandafir alb se desprinde

Ca părul tău duios să-l ţină...

Lumina nopţii se aprinde

Să îţi zâmbească luna plină.

Tu suspini.

Demers

Făcut-au toate din natură

Ca tu să fii iar fericită

Să n-afli rău, să nu ştii ură..

...doar eu îţi spun că eşti iubită

Printr-un vers...

(Complot, Valentin Dragomir)

Enigma

Cascada-mi plânge, strop în strop,
Încet se-afundă spre abis,
Găsind aievea doar in vis
Izvoru-n care mă îngrop.

Din piatra ce sub duş aşteaptă
Pedeapsa-i rece iminentă,
Răsună-o doină dulce, lentă...
Un susur lin rostit in şoaptă.

Pierdută-n val, prin aspre spume,
Şopteste-un veşnic tremurat,
Un vuiet lung, amor uitat-
Un umed foc ascuns de lume.

Dar lacrimile nu pot să-nece
A pietrei blândă măcinare
Abia trezită din uitare
Se uită-n sus... ar vrea să-ncerce.

De înălţimile albastre
Continuu simte că-i e dor
Pendulul pare un topor
Tăişurile-s două astre.
-------------------------------------

Aşa stă-n suflet scufundată
Privind zenitul osandită-
Iubită inimă-mpietrită,
De cine oare-ai fost furata?

(Enigmă, Valentin Dragomir)

Reverie

În ritm de vals spre vis păşeşti,

Prin raze de lumină clară

Şi lent tu ochii-ţi inveleşti

Cu note calme de vioară.

Începi să zbori, arunci idei

Şi gândurile-n depărtare,

Pe-al somnului pahar il bei

S-adormi purtată de uitare.

Priveşti o rază-n plan secund,

Un ochi, o stea strălucitoare

Lumini intense ce ascund

Cărări adânci, revelatoare.

Urmezi cărarea şovăind

Privind din când în când în spate

Şi mii de simţuri ţi se-aprind

Tresari, simţi inima cum bate.

Te-opreşti pentru-n moment - te miri,

Realizezi că eşti pierdută

Prin labirintul de-amintiri.

Te sperii, vrei să ţipi...eşti mută.

Deodată-ntr-o oglinda-l vezi

E-un chip neclar ascuns in ceaţă,

E el şi nu-ţi vine să crezi

C-apare iar in a ta viaţă.

Cuprinsă parcă de-un fior

Privirea lui te inconjoară...

Îţi amintesti cât ţi-a fost dor

Când te-a uitat el prima oară.

-------------------------------

Esti singură, in jur priveşti

Pe geam pătrunde dimineaţa,

De vis doar vag îţi aminteşti...

O lacrimă-ti adie faţa.

(Reverie, Valentin Dragomir)

Big Bang Poem

Într-un loc ce nu există,

Printr-un mod neconceput

A-nceput un punct s-apară

Din nimicul neştiut.

Tot plutind pe vise triste,

Din adâncul somn, de-odată

S-a trezit că vrea s-existe,

Să-si dea seama de-a lui pată.

Brusc, constrâns de conştiinţă,

Un moment îi explodează

Si luând astfel fiinţă,

Timpu-n jur se depărtează.

Nicaieriul, plin de punct

De "nimic" nu are loc

Explodând şi el, defunct,

Naşte spaţiul pentru joc.

Astfel elementele formate

S-au pornit în plin demers

Să se-mbine şi cu toate

Să formeze-un univers.

------------------------------

Punctul şi-astăzi se întreabă

Cum de-a timpului otrav-o bem

Şi căzuţi în a lui grabă

Doar sa umplem spaţiul nostru vrem.

(De la început , V. Dragomir)