Ce strâns
Şi trist te ţine-n braţe vântul
Să-ţi spele pleoapele cu rouă.
Te-ndeamnă să respiri cu gândul
Să uiţi de sufletul ce-ţi plouă,
De plâns.
O floare,
Petalele şi le desface,
Parfumul ei să te îmbie.
Copacii vor să te îmbrace
Şi veşnic slujitori să-ţi fie.
Dar te doare.
Un nor,
De dragul tău, vrea ca pe raze
Din calea lor să le oprească
Căci ţie umbră vrea sa-ţi lase,
Iar soarele să te-ncălzească...
Ţi-e dor.
De spini
Un trandafir alb se desprinde
Ca părul tău duios să-l ţină...
Lumina nopţii se aprinde
Să îţi zâmbească luna plină.
Tu suspini.
Demers
Făcut-au toate din natură
Ca tu să fii iar fericită
Să n-afli rău, să nu ştii ură..
...doar eu îţi spun că eşti iubită
Printr-un vers...
(Complot, Valentin Dragomir)