Sună vântul a uitare,
Cad secunde în covoare,
Lăcrimând să se înece
Anotimpul - pictor rece.
Timpul vocea își ascute,
Iar secundele-așternute
Dorm pe-o bancă de aramă;
Anotimpul cerul cheamă.
Zac pe bolta argintie
Nori - ai razelor sicrie;
Amintirea lor il doare,
Anotimp uitat de soare.
Timpul lăcrimează-n zare,
Umblă vântul în covoare,
Plâng copaci ascunși în ceață -
Anotimp orfan de viață.
Atârnând pe-un fir de ață,
Cad cuțite, cade ceață.
Ceasul sună a uitare,
Toamna - timpul care moare.
(Adio, toamna..., Valentin Mihai Dragomir)