Secunde latente clipesc printre gene
Privirea stă fixă la ceasu-nghețat
O pătură albă te-ngroapă în lene
Și-n perna-mbibată cu aer curat.
Privești pe fereastră cum ninge duiumul
Cu ochi-adormiți și puțin încruntați
Pe ramuri lumina își poartă parfumul
Copacii de sticlă-s ai iernii-mpărați.
Zăpada te-ndeamnă să-i cerni veșnicie
În vis să te-ntorci cât mai repede-ai vrea
Știind că de-a gerului cruntă robie
Se bucur și tremur doar fulgii de nea.
Se-ntunecă iară și cerul îți pare
O roză de stele-mbrăcate în spini
Aluneci pe gânduri când visul răsare
În sufletu-ți tainic, în ochii senini.
(Iarna, Valentin Dragomir)
3 comments:
"Copacii de sticlă-s ai iernii-mpărați." obsesia mea.
Mirabil pastel.
Frumos.Imi plac imaginile pe care-ai reusit sa le creezi in aceasta poezie.
ffggfgf
Post a Comment